×
"Show Menu"
corner

Mihaela Geaboc Bădic

“Plutește drept înainte, și dacă pământul pe care-l cauți nu există încă, fii sigur că Dumnezeu îl va crea într-adins pentru a-ți răsplăti îndrăzneala.” - Regina Izabela către Cristofor Columb -

Despre mine

Mihaela Badic GeabocAm vrut să fiu, în diferite etape ale vieții, educatoare, învățătoare, stewardesă și, în ultimă instanță, pușcaș marin. Am ajuns, probabil nu din întâmplare, primar, adică aproximativ ceea ce unii numesc primul om în comunitate. Indiferent și independent de ce s-ar putea petrece de-acum încolo în cariera mea, rezultatul alegerilor locale din 2004 a fost lucrul cel mai frumos care mi se putea întâmpla. Și nu spun aceasta pentru că oamenii din comuna mea m-au ales primar, ci pentru că am luptat cu mentalitatea omului de la țară, am demontat niște prejudecăți și am avut parte de cel mai emancipat electorat din țară, electorat care a ales, dintr-o confruntare cu nouă bărbați, o tânără necăsătorită, aproape necunoscută, fără experientă și a făcut din mine, la 28 de ani, cel mai tânăr primar femeie din țară. A fost prima dată când am plâns de bucurie, e un sentiment unic și doresc tuturor să aibă ocazia să-l trăiască!

Dar în viața mea au fost multe momente în care am plâns de nefericire. De la 10 ani a trebuit să scot din vocabularul personal cuvântul mamă. Am devenit repede gospodina casei, „mama” pentru fratele mai mic, care nu apucase să învețe să scrie, fiind încă la grădinița, și susținătorul moral al tatălui meu, rămas la 40 de ani văduv, cu trei copii minori. Dumnezeu a avut însă planuri mari cu fiecare dintre noi și, chiar sacrificându-1 pe tata, care nu s-a recăsătorit, și-a văzut de lucru și și-a revărsat toată dragostea asupra noastră, am reușit fiecare pe drumul lui. Frații mei sunt militari cu pregătire civilă și militară, iar eu am reușit să mă transform din slujnicuța pe care o vedeau unii atunci când m-au cerut tatei, chipurile să îl scape de grija mea, în omul care sunt astăzi.

Am ales să lupt, căci asta e viața, o luptă perpetuă. Am continuat să învăț și să mă ocup și de casă. Am terminat clasa a VII-a la Școală generală din satul Brătila (doar cu premiul întâi), iar clasele IX-XII le-am făcut la cel mai bun liceu din Onești, Colegiul Național „Dimitrie Cantemir“. Făceam naveta cu muncitorii dimineața la 5.30, stăteam în gară până la 7, mergeam la scoală și mă întorceam tot cu muncitorii, la ora 16. Seara, când ajungeam acasă, trebuia să gătesc, să fac ordine, să am grijă de animale și păsări, să fac lecțiile – ale mele, ale fratelui mai mic şi ale altora care mă mai solicitau. Am dat de mai multe ori la facultate, dar am perseverat. Mă raliasem trendului conform căruia toată lumea mergea la Drept. Am făcut facultatea şi, zic eu, chiar am învăţat, am dat trei examene la final: drept civil, drept penal şi lucrarea de diplomă în drept internaţional public. Ţin minte că îl pregătisem pe tata că nu voi lua licenţa din prima, se dădea examen scris, sinteză din aproape toată materia de drept civil şi penal, iar ca lucrare la DIP îmi alesesem Dreptul tratatelor- lucrare amplă, cu foarte multă bibliografie, pe care am făcut-o singură cap- -coadă şi la care am luat 10. Temerea mea nu s-a adeverit, am luat licenţa cu media 7.50, limita sub care nu aveam voie să cobor dacă voiam să sper vreodată ia magistratură. Dar destinul cred că era altfel configurat pentru mine.

Din anul 1996 m-am înscris în Partidul Naţional-Liberal – Organizaţia din Oneşti, din dorinţa de a cunoaşte oameni erudiţi, oameni de la care să pot învăţa. E adevărat, şi tata făcea parte din PNL în comună, dar era ceva formal, primarul de atunci îl trecuse pe o listă fără să fie nevoie ca el să facă ceva vreodată în acest sens. Am parcurs rapid etapele ierarhiei în organizaţia de tineret la nivel local, ajungând în scurt timp vicepreşedinte la judeţ. Cam în acea perioadă a avut loc primul declic, nu ştiu exact cine mă remarcase, iar faptul că eram din ce în ce mai prezentă în activităţile partidului şi că mi se acorda tot mai mult credit în reprezentarea organizaţiei m-a transformat şi m-a făcut să am mai multă încredere în mine. Şi, cum fusesem disponibilizată de la locul de muncă, cerând sprijinul colegilor în identificarea unei potenţiale slujbe, am primit oferta de a lucra la Biroul senatorial al senatorului de atunci. A fost prima recunoaştere „oficială” a potenţialului meu. Cum senatorul stătea la Bucureşti şi nu venea în fiecare săptămână în colegiu, eu trebuia să gestionez activitatea şi problemele înregistrate la Birou. A fost perioada în care am învăţat ce înseamnă să faci politică. Am interacţionat cu foarte mulţi oameni şi cu numeroase instituţii. Întrucât un parlamentar nu poate soluţiona, de cele mai multe ori, problemele cetăţenilor, preluam aceste probleme şi încercam să le rezolvăm prin intermediul instituţiilor abilitate. Am interacţionat mult şi cu oamenii politici şi, fie că era vorba despre colegi din PNL sau din alte partide, erau numeroase manifestări pe care le organizam şi care trebuiau să iasă foarte bine. Acea perioadă a fost decisivă pentru mine şi, chiar dacă nu o spuneam, ştiam ce vreau să fac în continuare.

În anul 2002 am spus pentru prima dată că vreau să candidez la primăria comunei Helegiu. Am spus-o serios, dar a fost interpretată ca o glumă. Ştiam aceasta. Am spus-o în 2002 ca să se obişnuiască oamenii cu ideea. Eram decisă să perseverez. Prin 2003 am încercat să devin convingătoare şi să subliniez că voi candida. Se pare că schimbarea tonului meu a determinat conducerea partidului să facă o analiză, tradusă într-un sondaj de opinie. Nu mai ştiu sigur care a fost rezultatul, cert este că nu am ieşit bine. Locul al treilea sau al patrulea din şase, dacă îmi amintesc bine. Aceasta nu m-a descurajat. Deşi ştiam că sunt cunoscută doar în satul unde locuiam – şi aceasta prin prisma tragediei pe care o trăisem cu ani în urmă -, mi-am evaluat cât am putut de obiectiv şansele în raport cu ceilalţi candidaţi şi am ştiut că sunt mai bună. Trebuia doar să îi conving şi pe ceilalţi de aceasta.

Cu PNL am rezolvat-o în cele din urmă, au înţeles că sunt mai hotărâtă decât tata (care între timp ajunsese preşedinte al Partidului Naţional-Liberal în comună), mai persuasivă; rămânea să conving electoratul. Era momentul să îmi joc cu adevărat rolul.

Campania electorală din anul 2004 a fost din nou un moment memorabil. în fruntea unei „găşti“, am început să batem satele şi să le spunem despre noi. Mă bazam pe încă patru tineri, sub 30 de ani, toţi cu studii superioare. „Suntem altfel, tineri, dinamici, motivaţi. Vrem să trăim aici şi vrem să schimbăm în bine lucrurile de aici“, acesta era mesajul cu care ne prezentam la fiecare poartă. La început am fost priviţi cu reticenţă. „Ce ştie să facă fata asta?“, îşi spuneau ei, chiar părinţii colegilor mei ziceau că suntem nebuni. Răspunsul meu era: „Creditaţi-mă cu votul dumneavoastră şi o să vă arăt ce ştiu să fac“. Şi m-au creditat, m-au votat. Aşa-zisele handicapuri invocate de principalul adversar, viceprimarul PSD-ist în funcţie, au fost transformate în atuuri. Şi oamenii au ales între mine şi viceprimarul cu burtă şi butic. Şi au „ales fata, acesta era sloganul înainte de alegeri; aceasta a fost opţiunea şi în 2008.

Atunci am fost în competiţie cu şase bărbaţi şi am câştigat cu aproape 80%. Nici nu prevăzusem în buget bani pentru două tururi de scrutin, deci trebuia să câştig din primul tur. A fost mult mai simplu, eram familiarizată cu toate şi nici nu a mai fost nevoie să fac propagandă electorală. Ceilalţi au făcut-o însă, dur, grav, cu atacuri la persoană, pentru că de primar nu se puteau lua. Oamenii m-au înţeles însă şi i-au taxat la fel de dur, atacurile întorcându-se ca un bumerang împotriva lor. Eram primarul în funcţie, pe care îl ştiau, nu aveau nevoie să le spună cineva cine aş putea fi.

Adevărul este că cele două campanii electorale în care am fost personaj principal au fost diametral opuse. în 2004, m-au lăsat în pace, nu m-au băgat în seamă, s-au „bătut“ bărbaţii între ei, iar eu mi-am putut vedea de culoarul meu. în 2008, eram categoric cotată cu cele mai mari şanse şi atunci a trebuit să suport o campanie mârşavă. Dar asta-i politica, m-am obişnuit şi aproape m-am imunizat, deşi mă doare nespus să îi văd pe cei dragi că suferă de pe urma acestor atacuri.

Cam acesta a fost traiectul meu profesional. Sunt mulţumită că tot ce am obţinut am obţinut prin vot direct. Nu am fost impusă de nimeni, iar la partid, unde am ajuns să ocup un loc secund în conducerea judeţeană, tot singură mi-am făcut loc. Dacă unora nu le convine acest lucru nu ar trebui să conteze prea mult. Particip în aceleaşi condiţii la competiţii. Fără a fi feministă, sunt convinsă că astăzi o femeie poate ocupa orice funcţie care este considerată apanajul bărbaţilor. Mă gândesc la filmul G.I. Jane, cu Demi Moore în rolul unui luptător SEAL care, deşi face obiectul unui experiment psihologic, reuşeşte să demonteze un mit; orice se poate. Ştiu că unii vor sări foarte repede să spună: „E doar un film“, o ficţiune; lor le răspund că am fost destul de aproape să avem o primă femeie a lumii prin Hillary Clinton.

Nu am modele nici în politică, nici în alt domeniu. îmi exprim în schimb admiraţia faţă de cele care au fost Evita Peron şi Lady Diana. Au schimbat destine şi au făcut istorie. Au plecat din popor şi au ajuns în fruntea poporului. Au rămas alături de oameni şi, în pofida luxului şi a vieţii de prim-plan, au fost adulate. E dovada supremă a faptului că au jucat un rol desăvârşit.

În plan personal, mă definesc drept un om normal, cu slăbiciuni normale. Cândva mi-a plăcut fotbalul. Dacă cineva dorea să discute cu mine, ştia că rezultatele etapei erau un subiect interesant. Acum, când fotbalul a devenit o afacere, nu mai ştiu nimic, poate doar cu aproximaţie rezultatele Stelei. A rămas totuşi pasiunea pentru Jose Mourinho, ca antrenor, ca om… Aş mai adăuga în acest sens şi o oarecare „patimă“ pentru Vladimir Puţin, omul politic, omul Vladimir Puţin…

În loc de epilog, aş spune că suntem părtaşii unei abordări greşite, însăşi întrebarea dacă femeile pot concura sau nu pe aceeaşi poziţie cu bărbaţii e greşită. Eu aş întreba dacă, în acelaşi context, bărbaţii pot concura pe aceleaşi poziţii cu femeile, întrebare retorică, în cele din urmă.

Proiecte politice nu îmi fac, nici măcar proiecte personale. Fac ceea ce trebuie făcut şi ceea ce pot face potrivit pârghiilor şi resurselor. Când voi mai creşte, aş vrea să fac diplomaţie sau poate voi practica avocatura. Tot pe soluţionarea diferendelor aş merge, tot în sprijinul oamenilor. Continui să cred că problema noastră nu e că „ţintim prea sus şi nu reuşim, ci că ţintim prea jos şi reuşim”, după cum spunea Michelangelo. în ceea ce mă priveşte, îmi place să cred că voi putea lăsa un semn „că am trecut cândva pe-aici”, ca o confirmare a existenţei mele.

(,,Forta politica a femei, Editura Polirom,2011”.)

  • 2004-2016

    Primar ales al comunei Helegiu

    Un capitol important din viata mea, de fapt, cea mai importanta realizare profesională.

  • 2002 - 2004

    Secretar Senatul României (Birou senatorial Dan Constantinescu )

    Stagiu pentru ceea ce avea să fie munca de primar.

  • 1998 - 2001

    Funcționar arhivar Sc. Onedil S.A Onești

    Am învățat să prețuiesc documentele.

Activitate politică

 

mihaela-badic

Din 1996 până în 2016 am parcurs etape și am avut funcții. Am fost vicepreședinte TNL Onești, președinte TNL Onești, președinte organizația PNL Helegiu, vicepreședinte BPJ Bacău, președinte interimar PNL Onești, din nou vicepreședinte PNL Bacău și din nou președinte PNL Helegiu. Multe funcții, toate alese prin vot direct într-o  perioadă de 20 de ani de activitate politică.

Pregătire profesională

 la scoala

Pregătire profesională

 Pentru mine, și nu doar pentru mine, școala generală a fost determinantă în evoluția mea profesională. Era sever, dar datorită domnului profesor Durdu Iosif am învățat să scriu si sa ma exprim, corect pe cât se poate. De la doamna educatoare, prima învățătoare și până la doamna dirigintă Bacalu Georgeta, toți au avut o contribuție determinantă în pregătirea omului care sunt astăzi.

A urmat liceul „ Dimitrie Cantemir” unde din nou am avut profesori deosebiți și diriginți excepționali( Adriana Lupu si Dumitru Buzatu). Pentru că am fost prinsă copiind la fizică, domnul profesor Tutunea, Dumnezeu sa-l odihnească, mă punea la toate testele în prima bancă. Și asta mi-a fost suficient. Frate-miu, care a venit la același liceu după 4 ani, pentru că mi-era frate , tot în prima bancă dădea testele. Poate de aceea nu mi-a plăcut foarte mult fizica, aveam impresia că sunt persecutată.simbolul-justitiei

La facultate, chiar am învățat și am dat 3 examene finale, grele, zic eu ( sinteza-drept civil, drept penal, drept internațional). Am vrut „Dreptul” , mi-a plăcut și încă mai sper ca după primărie să ajung să profesez în justiție.

Master-ul  în securitate și terorism l-am făcut nu pentru că ,,da bine” ci pentru că e un domeniu interesant, o problema actuala și ca să pot face diferența ,chiar și pentru știința mea, între terorism și contraterorism.

În prezent, exersez profesia de mamă, care este cea mai frumoasă și mai nobilă ocupație din lume.

Galerie foto

Galerie video

Blog

Decizie

Da! Confirm! Nu voi mai candida în acest an la Primăria Helegiu! Ştiu că unii vor jubila, altora le va fi indiferent dar ştiu că vor fi şi oameni cărora le va părea rău… Eu vă mulţumesc tuturor şi aici mă adresez în special locuitorilor comunei Helegiu, oameni deschişi la minte şi la suflet care...

Continue to read

Istodor ia Statul la întrebări

Ce e în capul tău? Habar n-am, dar ceva cred că trebuie să fie De ce eşti aşa cum eşti? Pentru că aşa tre’ să fiu, altminteri aş semăna cu altcineva Cum ai vrea să fii? Un upgrade n-ar strică Ţi-ai conturat o identitate că om? Îţi foloseşte la ceva în lumea asta? Identitatea mi-a...

Continue to read

Micii oameni mari

Adrian Năstase, Dinu Patriciu, Dumitru Sechelariu (Dumnezeu să-l ierte)…  Se întâmplă uneori în viaţă să ajungi sus. Acolo unde ţi-ai dorit sau poate acolo unde n-ai visat niciodată. Îmbătat de aburii măreţiei, te crezi zeu, infailibil şi intangibil. Dinu Patriciu, cu trabucul între degete, în costumul lui cafea cu lapte şi de la înălţimea celor...

Continue to read

Partea superioară a machetei – 2015

A trecut şi 2015. Doamne, ce mai trece timpul!… Iar retrospective, bilanţuri, analize, planuri. Pentru mine, nici nu ştiu cum a fost anul. Cred că, în mare, bun. Sigur, întotdeauna se poate mai bine. Bun sau bunicel ştiu că a fost un an în care am fost foarte agitată. Ocupată. În primul rând profesional. Am...

Continue to read

Despre pensiile nesimţite

Contrar păreri majorităţi, eu nu consider o exagerare votul de ieri privind pensiile speciale ale parlamentarilor. Ştiţi câte pensii speciale mai sunt? Destul de multe aşa că vreo 1000 şi ceva în plus, n-ar fi mare lucru. Dar ce spuneţi de veniturile speciale? Şi ce venituri? Aţi auzit de legea salarizării unitare în sistemul bugetar?...

Continue to read

Cadoul otrăvit al demiterii

,,Too fast, too furious’’ pare să fi fost demiterea primarului Oneştiului. Grabă mare, demisie vice, demitere, numire de alt vice cu atribuţii de primar. Grabă mare, în aparenţă, promptitudine în aplicarea legii. Toată lumea e mulţumită, nu sunt supărări, resemnare totală. Văzută că o oportunitate nemaisperată, opoziţia oneșteană jubilează. Chiar dacă e vorba de colegii...

Continue to read

După control

Astăzi am primit decizia Camerei de Conturi (structura locală a Curţii de Conturi), decizie emisă în baza unui control de 6 săptămâni. În acest timp s-au făcut verificări, s-au cules date şi informaţii, iar după alte două săptămâni aceste informaţii au fost procesate. Sunt bucuroasă să constat că este cel mai bun raport al ,,Curţii...

Continue to read

Care alegători dle inginer?…

Am aflat, fără uimire, că la Oneşti a rămas un singur consilier PNL. Pentru mine, chiar nu era o noutate afinitatea unor foşti liberali faţă de PSD. Nu credeam însă că vor fi ,,aşa, curajoşi” să şi-o asume însă. Să ne înţelegem, nu contest dreptul la liberă asociere politică, mai ales acum când s-a dat...

Continue to read

A venit vacanţă, cu trenul de Franţa…

Nu aşa ziceaţi când eraţi mici, dar cum? Am decis să nu mă mai enervez pe guvernatorul Băncii Naţionale, acest Nostradamus care previzionează tot şi ne dă impresia că echilibrează politică financiară naţională şi să vorbesc despre vacanţă. Om vedea noi până la urmă dacă vom avea moneda euro şi când, ideea era că în...

Continue to read

Fobii?

Azi m-am trezit că semnăm nişte hărţii cu un pix nou. Nu ştiu cum ajunsese în, şi pe, biroul meu care-i mai tot timpul deschis. Era cu gel, scria foarte bine, dar parcă nu-l mai văzusem până atunci. Mi s-a părut suspect faptul că avea circumferinţa cam groasă…aşa că, l-am dezmembrat imediat bucată cu bucată...

Continue to read

De bine

Mulţumesc dragi prieteni, virtuali sau adevăraţi, pentru gândurile bune pe care mi le-aţi transmis la sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril! Nu am avut timp până acum să vă răspund, sper să mă înţelegeţi… Într-o perioada tristă, aproape deprimantă, pentru fiecare dintre noi, gândurile pozitive parcă îţi mai dau un strop de putere. Şi pentru...

Continue to read

Conform U.E.

Ieri, 24 noiembrie, am avut vizita în teren a unor experţi de la Centru Regional de Plăţi-Iaşi care au verificat 2 din proiectele noastre europene depuse la plată. Evident că am fost anunţată în prealabil de vizită, fiind stabilită ora 8 ca oră de întâlnire. Dar pentru că am stat 15 minute în faţă la...

Continue to read

Contact

Mihaela Geaboc Bădic

Localitatea: Onești

Județul: Bacău

E-mail: mihaela_badic@yahoo.com Telefon: 0234/333000 Fax: 0234/333420

Mihaela Geaboc Bădic